Posts tagged "Masterclass"

Conferința Managementul Performanței 2014: Masterclass Dr. 3M „Practici internaționale în domeniul Managementului Performanței”

October 28th, 2014 Posted by Evenimente, Managementul Performanței 0 thoughts on “Conferința Managementul Performanței 2014: Masterclass Dr. 3M „Practici internaționale în domeniul Managementului Performanței””

Masterclass CMPRO 2014

Conferința Managementul Performanței 2014, organizată la Sibiu în perioada 23-25 octombrie 2014, a fost deschisă prin Masterclass-ul „Practici internaționale în domeniul Managementului Performanței”, susținut în limba engleză de către dr. Mohamed Moustafa Mahmoud, cunoscut și sub numele de Dr. 3M, Director Executiv al Institutului Madinah pentru Leadership şi Antreprenoriat (MILE) din Arabia Saudită. Cu peste 25 de ani de experiență în domeniu, timp în care a dezvoltat și implementat numeroase proiecte de Balanced Scorecard, Dr. 3M le-a vorbit participanților despre importanța unui BSC în cadrul organizațional, oferind totodată exemple de bune practici la nivel internațional.

Masterclass-ul a debutat cu un exercițiu de gândire care a invitat fiecare participant în parte să găsească drumul de urmat de la startul la finalul unui labirint, respectând anumiți indicatori de direcție. Scopul exercițiului a fost să îi ajute pe participanți să conștientizeze cât de important este să știi unde te afli și unde vrei să ajungi, respectiv cum ajungi în acel punct ținând cont de resursele avute la dispoziție, de limitările și restricțiile impuse.

Prezentarea s-a concentrat pe câteva subiecte majore, și anume:

  • Importanța unei perspective clare asupra misiunii, viziunii și valorilor organizației;
  • Importanța întreprinderii acelor acțiuni care ajută la atingerea obiectivelor și la îndeplinirea strategiei;
  • Importanța măsurării conform principiului „Ce se poate măsura, se poate gestiona”, conform celor patru dimensiuni: Resurse (Input), Proces (Process), Rezultate (Output) și Valoare generată (Outcome);
  • Importanța concentrării nu doar asupra dimensiunii financiare, ci și asupra altor trei dimensiuni: procese interne, învățare și dezvoltare, respectiv satisfacția clienților;
  • Importanța utilizării unui Balanced Scorecard prin oferirea de exemple practice atât din mediul privat, cât și din cadrul instituțiilor publice.

Masterclass CMPRO 2014

Importanța implementării unui Balanced Scorecard

Dat fiind faptul că unul dintre aspectele pe care s-a pus accentul în cadrul Masterclass-ului este importanța unui Balanced Scorecard, în continuare sunt prezentate câteva dintre motivele pentru care acesta constituie un instrument esențial, fiind considerat și unul dintre cele mai importante idei de management ale secolului trecut. Un Balanced Scorecard:

  • Oferă o perspectivă clară asupra strategiei – prin dezvoltarea unei strategii și a unei viziuni organizaționale bine definite, prin alinierea acestora și prin implicarea tuturor actorilor din cadrul organizației în aplicarea acestei;
  • Stimulează performanța – prin eficientizarea managementului de inițiative, planificării și procesului de raportare pentru a pune bazele unei strategii și pentru a realoca resursele în mod dinamic;
  • Optimizează datele – pentru a lua deciziile potrivite, în timp util, pe baza unor date și a unei analize de încredere.

Acest Masterclass a suscitat interesul participanților atât prin temele abordate, cât și prin activitățile practice gândite. Invitații s-au implicat activ în toate activitățile desfășurate și au dezbătut pe marginea ideilor și exemplelor de bune practici expuse într-un mod amplu și bine documentat de către Dr. 3M.

Conferința Managementul Performanței în România – ediția 2014 la final

October 27th, 2014 Posted by Evenimente, Managementul Performanței, Noutăți 0 thoughts on “Conferința Managementul Performanței în România – ediția 2014 la final”

CMPRO 2014

Sâmbătă, 25 octombrie 2014, a avut loc ultima zi a Conferinței Managementul Performanței în România. A patra ediție a acestui eveniment dedicat exclusiv managementului performanței s-a derulat pe parcursul a trei zile, între 23 și 25 octombrie 2014, la Sibiu. Obiectivul acestui eveniment a fost să reunească profesioniști și practicieni în domeniu pentru a discuta bune practici privind managementul performanței la diferite niveluri și pentru a împărtăși din propria lor experiență profesională.

Ediția din acest an a reunit participanți și vorbitori cu experienţă practică în aplicarea managementului performanței, reprezentanți ai unor companii precum OMV Petrom, E-ON, ATOS România, Ros Roca, Fan Courier, Optaros, The KPI Institute.

ZIUA 1 – Masterclass și modul strategic

CMPRO 2014

În cadrul primei zile, participanții au acoperit, în prezentările lor, mai multe arii specifice domeniului. Conferința a fost deschisă de Masterclass-ul „Practici internaționale în domeniul Managementului Performanței” susținut de către Dr. Mohamed Moustafa Mahmoud, cunoscut și sub numele de Dr. 3M. Acesta a vorbit despre avantajele și pașii de parcurs în implementarea unui sistem de Balanced Scorecard, oferind exemple de bune practici de la nivel internațional.

Modulul I, dedicat performanței la nivel strategic i-a reunit pe Radu Gîju, Head of Operations în cadrul companiei ATOS România, Ion-Florin Gașpar, Project Engineer în cadrul companiei OMV Petrom, Andrada Ghețe, Business Research Analyst în cadrul The KPI Institute, respectiv Raluca Vintilă, Instructional Design & E-Learning Coordinator în cadrul aceleiași organizații. Prezentările din această sesiune, au pus accentul asupra importanței planificării strategice și a evaluării periodice, respectiv asupra necesității raportării continue.

Participanții care au luat cuvântul în cadrul acestei sesiuni dedicate nivelului strategic au prezentat, raportându-se la experiența lor, subiecte precum stabilirea de Indicatori Cheie de Performanță (KPI) aliniați cu obiectivele organizaționale, schimbarea la nivel organizațional, importanța procesului de benchmarking și instrumente specifice utilizate în procesul de planificare strategică.

ZIUA 2 – Modulul operațional și modulul individual

CMPRO 2014

A doua zi a conferinței a fost dedicată managementului performanței la nivel operațional, respectiv la nivel individual.

Modulul II, Managementul Performanței la nivel operațional, i-a reunit pe Daniel Timofei, Central & Eastern Europe Area Manager în cadrul companiei Ros Roca, Andreea Vecerdea, Head of Performance Management Office în cadrul The KPI Institute, Mihai Păculea, Data Analysis & Reporting Specialist, în cadrul The KPI Institute și Manuel Hila, Senior Data Visualization Specialist în cadrul aceleiași organizații. Vorbitorii au discutat despre problemele cu care se confruntă organizațiile și departamentele lor, despre importanța Indicatorilor Cheie de Performanță la nivelul departamentelor, respectiv despre analiza și vizualizarea datelor.

În cadrul Modulului III, Managementul Performanței la nivel individual, au luat cuvântul Elena Itu, Manager Resurse Umane FAN Courier, Mihaela Nedelcu, Generalist Resurse Umane al companiei Optaros, respectiv Cristiana Alexandra Blaga, Specialist în Dezvoltare Organizaţională în cadrul The KPI Institute. Modulul le-a oferit participanților oportunitatea să trateze teme specifice pilonului individual al managementului performanței, fiind abordate tema motivării angajaților, a dezvoltării unui sistem de bonusare, respectiv a dezvoltării unui plan de performanță a angajaților. Aceste subiecte au stârnit interesul celor prezenți, care au participat activ la toate discuțiile și activitățile practice din cadrul sesiunilor de prezentări, și mai ales la panelurile de discuții.

CMPRO 2014

Prezentările susținute de către vorbitori în cadrul celor trei module, și care au acoperit teme precum vizualizarea datelor, analiza datelor, motivarea angajaților, dezvoltarea unui plan de performanță pentru angajați, stabilirea Indicatorilor Cheie de Performanță, sunt rezumate în tabelul de mai jos:

Vorbitor Prezentare
Dr. 3M Masterclass Practici internaționale în domeniul Managementului Performanței
Radu Gîju Transformarea organizațională și generațiile
Ion-Florin Gașpar Stabilirea indicatorilor de performanță și aria lor de rezultate
Andrada Ghețe Benchmarking: un element cheie în management
Raluca Vintilă Instrumente utilizate în planificarea strategică
Daniel Timofei Probleme reale – soluții „garantate” versus soluții „inventate”
Andreea Vecerdea Importanța Indicatorilor Cheie de Performanță la nivel operațional
Mihai Păculea Analiza datelor
Manuel Hila Realizarea unui cadru riguros de vizualizare a datelor
Elena Itu Dezvoltarea și simularea unui sistem de bonusare
Mihaela Nedelcu Motivarea personalului ca element cheie în performanță
Alexandra Blaga Dezvoltarea unui plan de performanță a angajaților

ZIUA 3 – Învățare prin workshop-uri și simularea Friday Night at the ER

Ultima zi a conferinței a fost dedicată workshop-urilor pe următoarele teme: strategie, Indicatori Cheie de Performanță și criteriile de performanță a angajaților. Participanții au avut posibilitatea să aleagă între unul dintre cele trei workshop-uri susținute pe temele menționate: workshop-ul „Strategie echilibrată – calea către performanță”, susținut de către Radu Cocean, lector univ. dr. în cadrul Departamentului de Marketing al Facultății de Științe Economice şi Gestiunea Afacerilor, UBB Cluj-Napoca, workshop-ul „Indicatori de Performanță: Măsurare, învățare și optimizare”, facilitat de către Raluca Vintilă, Instructional Design & E-Learning Coordinator în cadrul The KPI Institute, respectiv workshop-ul „Criteriile de performanță, evaluarea și îmbunătățirea performanței angajaților”, susținut de către Andreea Vecerdea, Head of Performance Management Office și Trainer în cadrul The KPI Institute.

CMPRO 2014

Conferința s-a încheiat cu simularea de business Friday Night at the ER, moderată de către Andrei Mora, Customer Engagement Specialist în cadrul The KPI Institute. Friday Night at the ER este un joc care simulează administrarea unui spital timp de 24 de ore. Scopul său este să testeze și să stimuleze gândirea sistemică a participanților, precum și capacitatea acestora de a lucra în echipă, respectiv de a lua de a lua decizii în cadrul unui sistem complex.

Această a patra ediție a Conferinței Managementul Performanței în România a oferit un mediu propice, interactiv și profesionist în vederea împărtășirii de cunoștințe, bune practici și experiențe relevante domeniului.

În cifre, ediția din acest an poate fi rezumată astfel:

  • 1 Masterclass susținut de un expert cu peste 25 de ani de experiență în domeniu;
  • 3 Module structurate care au tratat managementul performanței pe trei nivele distincte;
  • 3 Workshop-uri pe trei teme specifice: strategie, KPIs, performanța angajaților;
  • 12 sesiuni de prezentări;
  • 3 paneluri de discuții;
  • 1 simulare de business – Friday Night at the ER.

Conferința Managementul Performanței în România 2014, organizată la Sibiu de către compania Acumen Integrat, în parteneriat cu The KPI Institute, și-a propus și în acest an să transcendă granițele teoretice, pășind în zona aplicată, oferind informații de interes participanților, din prisma experiențelor acestora în ceea ce privește implementarea unui sistem de managementul performanței în cadrul organizațional.

Conferința Managementul Performanței în România 2014 – Ziua 1

October 23rd, 2014 Posted by Evenimente, Managementul Performanței, Noutăți 0 thoughts on “Conferința Managementul Performanței în România 2014 – Ziua 1”

Conferinta Managementul Performantei

Conferința Managementul Performanței în România începe astăzi, 23 octombrie 2014.. Evenimentul, devenit tradiție în România, este organizat de către Acumen Integrat în colaborare cu partenerul său strategic, The KPI Institute și se derulează la Sibiu pe parcursul a trei zile.

Această primă zi a conferinței a fost dedicată prezentării de bune practici în domeniul managementului performanței la nivel național și internațional, respectiv susținerii de prezentări pe tema managementului strategic.

Conferința a fost deschisă de Masterclass-ul „Practici internaționale în domeniul Managementului Performanței” susținut de către Dr. Mohamed Moustafa Mahmoud, cunoscut și sub numele de Dr. 3M, Director Executiv al Institutului Madinah pentru Leadership şi Antreprenoriat (MILE). În cadrul amplei sale prezentări, Dr. 3M a oferit exemple relevante de proiecte de implementare a unui Balanced Scorecard din propria sa experiență de peste 25 de ani în domeniu. Astfel, prin analizarea acestor proiecte, participanții au avut ocazia să descopere bune practici de implementare aplicate la nivel internațional în instituții publice și organizații private. Accentul a fost pus în special asupra faptului că, în analizarea performanței pe baza unui Balanced Scorecard, nu trebuie avută în vedere doar perspectiva financiară, ci și alte trei perspective: procesele interne, învățarea și  inovația, respectiv satisfacția clienților.

A doua parte a acestei zile a debutat cu Modulul I de prezentări, dedicat managementului performanței la nivel strategic. În cadrul prezentărilor, vorbitorii au abordat teme specifice, împărtășind din propria lor experiență profesională.

Această primă sesiune de prezentări din cadrul conferinței, a fost deschisă de către domnul Radu Gîju, Head of Operations în cadrul companiei ATOS România. În expunerea sa, intitulată „Transformarea organizațională și generațiile”, acesta a abordat tema schimbării și necesitatea acesteia, raportate la teoria generațiilor.

A doua prezentare a fost susținută de către Ion-Florin Gașpar, Project Engineer în cadrul companiei OMV Petrom.  Intitulată „Managementul performanței la nivel strategic”, expunerea sa a adus în prim plan tema stabilirii de indicatori cheie de performanță aliniați cu obiectivele organizaționale în vederea facilitării procesului de îmbunătățire continuă.

Următorul vorbitor pe ordinea de zi a fost Andrada Ghețe, Business Research Analyst în cadrul The KPI Institute. În prezentarea sa, „Benchmarking: un element cheie în management”, Andrada a oferit o imagine de ansamblu asupra conceptului de benchmarking, oferind în același timp exemple relevante din industria aviatică, industria auto și IT.

Ultima prezentare a zilei, „Instrumente utilizate în planificarea strategică”, susținută de către Raluca Vintilă, Instructional Design & E-Learning Coordinator în cadrul The KPI Institute, a făcut o analiză a instrumentelor specifice utilizate în planificarea strategică – analiza PESTEL, analiza SWOT și Modelul celor cinci forțe ale lui Porter (Porter’s Five Forces).

Fiecare prezentare a fost urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, iar prima zi a conferinței s-a încheiat cu un panel de discuții, care le-a oferit participanților și vorbitorilor posibilitatea de a dezbate temele  prezentate și să-și exprime opinia asupra ideilor propuse.