Posts tagged "evenimente Cluj"

Pofilul Specialistului de Marketing în 2016

September 22nd, 2016 Posted by Noutăți 0 thoughts on “Pofilul Specialistului de Marketing în 2016”

Pe 20 septembrie Revista Biz a organizat conferința Best Marketing Cluj, unde au participat atât specialiști, cât și pasionați de marketing. Am fost și noi prezenți la eveniment, alături de partenerul nostru The KPI Institute în calitate de parteneri media și întrucât am aflat multe lucruri interesante, ne-am decis să împărtășim cu voi o parte dintre ele.

Evenimentul a debutat cu Marta Ușurelu, redactor-șef Revista Biz, care a prezentat pe baza experienței acumulate în organizarea evenimentelor adresate persoanelor ce activează în domeniul marketingului, profilul specialistului de marketing în 2016. Am creat un mic infografic care ilustrează principalele trăsături ale specialistului de marketing în 2016. Marta, a evidențiat totodată rapiditatea cu care se schimbă persoanele ce ocupă astfel de posturi, un semn de întrebare fiind de ce unii specialiști de marketing preferă să părăsească de tot domeniul.

Pofilul Specialistului de Marketing în 2016

De la Mugur Pătrașcu (Screen Native) am aflat că noul marketing nu este doar digital marketing și că în prezent marketingul este influențat foarte mult de oameni, lucru aprope inexistent în marketingul anilor 2000. Datorită influenței mare a consumatorului în procesul de marketing, este esențial să înțelegem consumatorul prin perspectiva produselor. Pentru a evalua randamentul performanței în marketing, Mugur ne recomandă să ne concentrăm asupra a patru direcții:

  • Empatie;
  • Abordare laterală;
  • Comunitate;
  • Utilitate.

Banca Transilvania a conturat un profil al consumatorului de servicii bancare. Clienții caută inițial informații despre bancă și serviciile oferite de pe un smartphone, urmând să aprofundeze căutarea și de pe un computer. Așadar prezența online trebuie să fie foarte puternică, să ofere clienților cât mai multe informații, iar toate acestea trebuie adaptate pentru dispozitivele mobile.

De la Cristina Berdea, manager vânzări online, Farmec, am aflat cât de important este să acorzi atenție ustensilelor de urmărire a prezenței online precum Google Analytics și Google Adwors. Pentru Farmec, această monitorizare atentă, a dus la crearea și lansarea unui nou produs de succes: crema delipatoare pentru bărbați.

Sorin Psatta ne-a purtat în culisele campaniei de succes de promovare a pateului Antrefrig, campanie câștigătoare a premiului Effie.

Monica Jitariuc de la MSLGROUP The Practice ne-a demonstat cât de importante sunt încrederea, deschiderea și creativitate pentru succesul unei campanii de marketing, în timp ce Iulian Pădurariu, co-fondator și CEO Pony Car sharing, ne-a povestit despre curba lui Gauss și comportamentul pentru early-adopters și late-adopters. Astfel, early-adopters nu vor avea așteptarea de a beneficia de un produs perfect, dar vor oferi feedback pentru îmbunătățirea acestuia. Un astfel de comportament este de mare folos pentru orice om de afaceri.

Lorand Balinț este director marketing pentru Federația Română de Handbal și a încheiat evenimentul Best Marketing Cluj. De la el am aflat cum poate fi făcut marketing în sport și cum cu multă pasiune, creativitate și curaj un sport ce se află la finalul topurilor preferințelor românilor, poate genera nenumărate sentimente pozitive și autentice.

Fără doar și poate, marketingul este un domeniu care evoluează constant datorită tehnologiilor ce ne înconjoară și este esențial să ținem pasul cu aceste tendințe.

Vino la prima ediție Biz Analytics

October 13th, 2015 Posted by Evenimente, Noutăți 0 thoughts on “Vino la prima ediție Biz Analytics”

biz_analytics_870x360

Vino la prima ediţie Biz Analytics Cluj

Biz Analytics este un eveniment ce analizează modul în care companiile pot folosi cât mai eficient în businessul lor avalanşa de date generate în era digitală. Conferinţa abordează provocările noii realităţi digitale şi propune soluţiile optime de a organiza şi utiliza datele şi informaţiile relevante, ca unelte eficiente de business într-un mediu concurenţial tot mai dificil.

Biz Analytics va avea loc la Cluj-Napoca, în data de 28 octombrie 2015, la hotelul City Plaza.

Evenimentul este dedicat antreprenorilor şi managerilor care folosesc sau intenţionează să folosească sisteme şi soluţii de Business Analytics, Big Data, Business Intelligence şi Digital Marketing pentru a putea folosi la maxim aceste resurse informaţionale insuficient exploatate de majoritatea companiilor.

Vino la Biz Analytics şi află cum datele pot schimba radical felul în care se fac astăzi afacerile şi cum instrumentele de analiză performante aduc valoare pentru companiile care le folosesc! Vei vedea cum se schimbă procesul de luare a deciziilor şi cum poate fi optimizat acesta pe baza datelor cu adevărat relevante pentru businessul tău.

Descoperă felul în care tehnologia şi marketingul conlucrează pentru cele mai eficiente şi de impact strategii de business ale momentului cu ajutorul informaţiilor primite şi analizate în timp real!

Prima parte a evenimentului va identifica provocările cu care se confruntă managerii şi profesioniştii din companii în identificarea datelor cu adevărat relevante şi va oferi soluţii de utilizare cât mai eficientă a acestora în procesele de business. Vor fi analizate şi modalităţile prin care tehnologiile de ultimă generaţie permit personalizarea tot mai puternică a experienţei consumatorilor cu brandurile şi cum datele selectate de sisteme eficiente de analiză pot genera soluţii de marketing de impact.

În a doua parte a evenimentului, participanţii vor face o incursiune în lumea complexă a analizei informaţiilor de business, în cadrul unui workshop susţinut de SAS România. Vor fi detaliate concepte ca Predictive Analytics, Smart Communication şi Visual Analytics, ca parte a soluţiilor care pot ajuta orice business să utilizeze la maxim puterea Analytics.

Detalii despre eveniment puteţi găsi pe site-ul Biz Analytics.

Biz Analytics face parte din noua serie de evenimente marca Biz, ce vor avea loc în Cluj, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti. Prin aceste conferinţe organizatorul îşi propune să construiască o comunitate a oamenilor de afaceri din marile oraşe ale ţării.

În parteneriat cu SAS România, evenimentul Biz Analytics este susţinut de Vodafone.

Partenerii media sunt: Smark, Iqads, Ziare.com, Business24, Cariere, HR-Club, Ejobs, IAA, Comunicate de presă, Learning Network, Zelist Monitor, Comunicate de afaceri, Nonguvernamental, 9AM, Transilania Business, Cluj Hub, TdC, Oraşul Cluj, Clujul de buzunar, Romanian Copywriter, VoceaTransilvaniei.ro, Cluj.com, Acumen Integrat.

Solution Partners: Ad Production, Update Adv, Etarget

***

Despre Biz
Biz este o revistă de afaceri avangardistă care oferă conţinut viu, proiecte jurnalistice creative şi abordări unice asupra mediului de business local şi internaţional. Tirajul este de 10.000 de exemplare pe număr, auditate BRAT, dintre care peste 7500 sunt abonamente.

Revista Biz se distribuie în zonele urbane din ţară, fiind disponibilă în reţelele Inmedio – Relay din Centrele de Business, Kaufland, Auchan, Mall-uri, Cora, Mega Image etc. la chioşcurile de presă, aeroport (Tarom: Business Lounge, porţi de îmbarcare, la bordul aeronavelor TAROM) şi reţeaua de benzinării Agip.

www.revistabiz.ro