Posts tagged "KPIs"

Webinar gratuit – Bune practici în utilizarea Indicatorilor Cheie de Performanță (KPIs)

February 8th, 2016 Posted by KPIs, Managementul Performanței, Măsurarea Performanței, Noutăți, Webinar 0 thoughts on “Webinar gratuit – Bune practici în utilizarea Indicatorilor Cheie de Performanță (KPIs)”

02-11-660px

Despre webinar

Indicatorii Cheie de Performanță (KPIs) stau la baza unui mecanism complex: Sistemul de Management al Performanței. Un KPI poate face diferența dintre succes și eșec. Webinarul își propune să promoveze bune practici în utilizarea Indicatorilor Cheie de Performanță (KPIs), oferind totodată cunoștințele necesare înțelegerii elementelor de bază ale acestora.

Principalele subiecte abordate

  • Care este rolul KPIs?
  • Cum formulăm KPIs?
  • Cum selectăm cei mai relevanți KPIs?
  • Cum raportăm KPIs?
  • Care sunt următorii pași în lucrul cu KPIs?

Obiectivele webinarului

  • Înțelegerea valorii adăugate de KPIs și poziționarea KPIs ca instrumente de Managementul Performanței;
  • Clarificarea terminologiei și a standardelor de formulare KPIs;
  • Exersarea tehnicilor de selecție a KPIs;
  • Explorarea celor 4 posibilități din ciclul de viață al KPIs: menținere, actualizare, pastrare/suspendare, înlocuire.

 

Înregistrarea la acest webinar este gratuită și se poate realiza accesând următorul link:

https://attendee.gotowebinar.com/register/1192079884182759681

 

Despre vorbitor

Raluca Vintilă este coordonatorul departamentului de Instructional Design și E-learning, în cadrul The KPI Institue, un institut specializat în managementul performanței, ce operează programe de cercetare în 12 arii diferite precum: strategie, indicatori cheie de performanță, performanță individuală, relații cu clienții și inovare în performanță.

Implicarea ei în designul programelor educaționale este ceea ce o recomandă, reprezentând punctul central al activității sale profesionale. Aceste aspecte sunt completate prin pregătirea sa academică. Ea coordonează dezvoltarea soluțiilor de învățare atât clasice, cât și online, ce privesc dezvoltarea competențelor în aria managementului perfomanței.

În calitate de formator, Raluca a livrat cursuri, workshopuri, simulări de business și webinarii referitoare la măsurarea și îmbunătățirea performanței unor profesioniști dintr-o varietate de industrii precum: telecomunicații, oil & gas și transporturi. A format în total peste 2500 de participanți.

Raluca a susținut workshopuri și prezentări vizând următoarele teme:

  • „Măsurarea Performanței: De la strategie la Indicatori Cheie de Performanță (KPIs)”, Conferința Managementul Performanței în România, 2015;
  • „Instrumente cheie pentru Planificare Strategică”, Conferința Managementul Performanței în România, 2014;
  • „Indicatori Cheie de Performanță: Măsurare, învățare, optimizare”, Conferința Managementul Performanței în România, 2014.
  • Printre cele mai semnificative conferințe la care a participat, se regăsesc:
  • Strategy Leaders Forum in Dubai, United Arab Emirates (2014), dedicată execuției strategiei organizaționale și Balanced Scorecard;
  • HR Directors Business Summit in Birmingham, United Kingdom (2016).

Raluca a parcurs două programe masterale, în Management și Educație. Studiile universitare sunt complementate cu 7 stagii de practică în organizații private și publice din țară și din străinătate, majoritatea având ca obiectiv principal analiza și dezvoltarea organizațională.

 

Webinar gratuit: Depășirea Provocărilor Majore în Măsurarea Performanței

February 4th, 2015 Posted by Webinar 0 thoughts on “Webinar gratuit: Depășirea Provocărilor Majore în Măsurarea Performanței”

Webinar Indicatori Cheie de Performanță

Seria webinariilor gratuite livrate de Acumen Integrat continuă cu cel de-al doilea webinar, care are drept temă Depășirea Provocărilor Majore în Măsurarea Performanței. Deoarece selecția, documentarea, stabilirea de ținte și colectarea rezultatelor în lucrul cu Indicatorii Cheie de Performanță ridică de cele mai multe ori dificultăți în procesul de măsurare a performanței, se impune cunoașterea celor mai eficiente abordări în adresarea acestor provocări. Acest webinar își propune să sporească valoarea monitorizării Indicatorilor Cheie de Performanță pentru participanți prin livrarea celor mai recomandate metode de depășire a celor mai frecvente provocări întâlnite în măsurarea performanței.

  • Dată desfășurare webinar: Joi, 5 februarie 2015
  • Oră desfășurare: 16:00-17:00
  • Durata: 1 oră (45 min. prezentare, 15 min. sesiune Q&A)
  • Participare online: Gratuită

Acest webinar se adresează tuturor persoanelor interesate de măsurarea performanței și de sporirea valorii monitorizării Indicatorilor Cheie de Performanță.

Formarea participanților presupune înțelegerea abordărilor recomandate pentru soluționarea provocărilor apărute în selecția, documentarea, stabilirea țintelor și colectarea rezultatelor în procesul de măsurare a performanței.

Webinarul se bazează pe identificarea diferențelor dintre instrumentele de management al performanței, a tehnicilor de selecție a Indicatorilor Cheie de Performanță, a modalităților de stabilire a țintelor și a procesului de colectare a datelor, precum și pe modalitățile de analiză a formularelor de documentare a Indicatorilor Cheie de Performanță.

Webinarul va fi susținut de Cristina Tărâță, responsabilă de Departamentul de Cercetare din cadrul The KPI Institute. Prin activitatea sa de cercetare, Cristina a contribuit la dezvoltarea platformei smartKPIs.com, documentând peste 1.000 de Indicatori Cheie de Performanță din 16 arii funcționale și 25 de industrii diferite și contribuind la lansarea a peste 90 de rapoarte „Top 25 Indicatori Cheie de Performanță”. De asemenea, a luat parte la programul de cercetare care a vizat realizarea „The KPI Compendium”, o publicație care cuprinde peste 20.000 de Indicatori Cheie de Performanță. În calitate de formator, Cristina Tărâță a facilitat seminarii, cursuri deschise și cursuri interne, respectiv simulări de business în domeniul managementului performanței.

Participarea la acest webinar este gratuită, iar înscrierile se pot realiza accesând linkul:
https://attendee.gotowebinar.com/register/7059002453555070209

Webinar gratuit: Tehnici de selecție a Indicatorilor Cheie de Performanță

September 15th, 2014 Posted by KPIs, Webinar 0 thoughts on “Webinar gratuit: Tehnici de selecție a Indicatorilor Cheie de Performanță”

Webinar gratuit: Tehnici de selecție a Indicatorilor Cheie de Performanță

Acumen Integrat deschide perioada înscrierilor pentru cel de-al doilea webinar din noua serie, în cadrul căruia va fi abordată tema selecției Indicatorilor Cheie de Performanță.

  • Dată desfășurare webinar: Joi, 18 septembrie 2014
  • Ore desfășurare: 16:00 – 17:00
  • Durata: 1 ora (45 min. prezentare, 15 min. sesiune Q&A)
  • Participare online: Gratuită

Descrierea webinarului
Într-un studiu efectuat de către The KPI Institute, partenerul internațional al Acumen Integrat, 50% dintre respondenți au afirmat că cea mai cea mai dificilă etapă în procesul de implementare a unui sistem de management o constituie selecția Indicatorilor Cheie de Performanță. Urmărind furnizarea de clarificări și informații relevante la acest nivel, acest webinar va consta în prezentarea a 7 tehnici de selecție a indicatorilor, menite să asigure dezvoltarea de Indicatori Cheie relevanți pentru orice context organizațional.
Subiectele propuse spre dezbatere în cadrul acestui webinar sunt următoarele:

  • Valoarea adăugată de Indicatorii Cheie de Performanță (KPIs);
  • Identificarea nevoilor;
  • Întrebări relevante privind performanța;
  • Analiza fluxului de valori;
  • Calibrarea KPIs;
  • Criterii de selecție a KPIs;
  • Workshop selecția KPIs;
  • Selecția KPIs pentru Balanced Scorecards.

Beneficiile participării

  • Înțelegerea valorii adăugate a utilizării unor tehnici specifice în procesul de selecție a KPIs;
  • Învățarea modalităților de implementare în practică a tehnicilor de selecție a KPIs;
  • Exemple de bune practici privind selecția KPIs.

Despre facilitator
Mihai Toma ocupă poziția de Business Research Analyst în cadrul INTEGERPERFORM si este certificat internațional în managementul indicatorilor de performanţă în urma absolvirii cursului „Certified Key Performance Indicators Professional” desfăşurat la Sibiu în perioada 16 – 18 iunie 2013, certificare oferită din partea The KPI Institute.
Activitatea de facilitator a acestuia s-a concretizat prin dezvoltarea și livrarea de cursuri precum:

  • Seminarii interne pentru implementarea unui sistem de management al performanţei în cadrul INTEGERPERFORM;
  • Cursul „Indicatori de Performanţă: Măsurare, învăţare, optimizare” în cadrul proiectului de consultanţă realizat de INTEGERPERFORM pentru compania CELCO;
  • Curs Certificare Profesională Indicatori Cheie de Performanță, 31 martie – 2 aprilie 2014, Muscat, Oman (The KPI Institute)
  • Curs – Indicatori de Performanţă: Măsurare, învăţare, optimizare (2013).

Înscrieri
Înscrierile se pot efectua accesând linkul:
https://attendee.gotowebinar.com/register/3877674407030500610

Webinar gratuit: Înțelegerea Indicatorilor Cheie de Performanță, 10 septembrie, 2014

September 8th, 2014 Posted by Webinar 0 thoughts on “Webinar gratuit: Înțelegerea Indicatorilor Cheie de Performanță, 10 septembrie, 2014”

Webinar gratuit: Înțelegerea Indicatorilor Cheie de Performanță

Au mai rămas două zile până la desfășurarea webinarului gratuit cu tema Înțelegerea Indicatorilor Cheie de Performanță, organizat de Acumen Integrat. Primul dintr-o serie de webinarii gratuite pe diverse teme, acesta se adresează tuturor celor care sunt interesați de definirea și utilizarea Indicatorilor Cheie de Performanță.

  • Dată desfășurare webinar: Miercuri, 10 septembrie 2014
  • Ore desfășurare: 16:00 – 17:00
  • Durata: 1 ora (45 min. prezentare, 15 min. sesiune Q&A)
  • Participare online: Gratuită

Descrierea webinarului
Indicatorii Cheie de Performanță sunt elemente de bază în procesul de măsurare și monitorizare a performanţei. Crearea unei librării cu KPIs și o documentare riguroasă a acestora ne pot ajuta să evaluăm cu rapiditate starea curentă comparativ cu o țintă definită.
Subiectele propuse spre dezbatere în cadrul acestui webinar sunt următoarele:

  • Rolul Indicatorilor Cheie de Performanță (KPIs);
  • Legătura dintre metrici – Indicatori Cheie de Performanță (KPIs) – Indicatori Cheie de Risc (KRIs) – modele analitice (Analytics);
  • Standardizarea KPIs;
  • Valoarea adăugată de KPIs .

Beneficiile participării

  • Clarificarea noțiunilor terminologice;
  • Cunoașterea aportului Indicatorilor Cheie de Performanță (KPIs) în managementul performanței la nivel organizațional;
  • Înțelegerea beneficiilor standardizării numelui unui Indicator Cheie de Performanță;
  • Furnizarea unor exemple concrete prin intermediul studiilor de caz.

Despre facilitator
Acest webinar va fi susținut de Andreea Trîmbițaș, Cercetător Economist în Management și Trainer în cadrul INTEGERPERFORM, divizia europeană a The KPI Institute. Activitatea sa de consultant și trainer s-a materializat în proiecte privind implementarea sistemelor de managementul performanței, susținerea de cursuri pe tema Indicatori de Performanță, Criterii de Performanță, dar și susținerea workshop-ului HR Dashboard and Scorecard: From metrics and KPIs to an integrated system.

În cadrul cercetărilor întreprinse, Andreea Trâmbițaș a documentat peste 500 de KPIs, contribuind la dezvoltarea publicațiilor KPI Compendium și  la seria de rapoarte Top 25 KPIs. De asemenea, a realizat articole pentru blogul smartKPIs.com și Performance Magazine.

Înscrieri
Înscrierile se pot efectua accesând linkul:  https://attendee.gotowebinar.com/register/6983162536150942466

Construind performanța: Indicatori Cheie de Performanță utilizați în domeniul construcțiilor

August 28th, 2014 Posted by KPIs, Managementul Performanței 0 thoughts on “Construind performanța: Indicatori Cheie de Performanță utilizați în domeniul construcțiilor”

Indicatori Cheie de Performanță utilizați în domeniul construcțiilor
Construcțiile reprezintă unul dintre cele mai dinamice domenii din industrie, și o componentă importantă pentru economia unei țări, respectiv pentru ramurile industriale complementare, precum industria oțelului, cimentului sau industria chimică. Specificul fiecărui proiect de construcții și numărul mare de actori implicați într-un astfel de proiect accentuează complexitatea măsurării performanței în acest domeniu.

Firmele de construcții folosesc Indicatori Cheie de Performanță (KPIs) pentru a se asigura de atingerea obiectivelor strategice, financiare și non-financiare, stabilite pentru fiecare proiect în parte. În timp ce unii sunt de părere că timpul, calitatea și costurile sunt criterii fundamentale în măsurarea reușitei proiectelor, alții consideră că succesul presupune mai mult decât aceste trei aspecte.
De exemplu, Departamentul pentru Mediu, Transporturi și Regiuni al Marii Britanii, consideră că, pentru a menține competitivitatea unei afaceri, pe lângă timp, calitate și costuri, sunt importante și schimbările și gradul de satisfacție a clienților, respectiv performanța în sănătate și securitate.

În continuare, sunt prezentate câteva exemple de indicatori de performanță ce pot fi utilizați în construcții, grupați în trei categorii:
Costuri
$ Variația costului de construcție – măsoară rata de variație a costului de construcție efectiv, în raport cu cel estimat inițial;
% Costul de exploatare și întreținere a construcției – măsoară costul anual de exploatare și întreținere a unei construcții, exprimat ca procent din costul de construcție și proiectare.

Timp
# Timpul necesar reparării defectelor – măsoară timpul necesar antreprenorului pentru a repara toate defectele în perioada de întreținere, din momentul în care proiectul este disponibil pentru a fi dat în folosință, până la terminarea perioadei contractuale de reparare a defectelor;
% Proiecte de amenajare finalizate înainte de termen sau la timp – măsoară procentajul proiectelor de amenajări urbane finalizate înainte de termen sau la timp, din totalul proiectelor de amenajare urbană începute.

Calitate
# Probleme de calitate ale construcțiilor ce pot fi date în folosință – măsoară numărul problemelor de calitate în cazul construcțiilor ce pot fi date în folosință;
# Defecte – măsoară numărul total de defecte la momentul predării, cauzate de starea edificiului.

Alți indicatori de performanță, legați de satisfacția clienților, preluați de la Departamentul pentru Mediu, Transporturi și Regiuni al Marii Britanii sunt: % Satisfacția clienților față de construcție și % Satisfacția clienților față de serviciile de construcții. În ceea ce privește domeniul sănătate și securitate, departamentul monitorizează: # Accidentele fatale, % Accidentele nefatale și # Timpul pierdut cu accidentele.

Indicatori cheie de performanță pentru diverse industrii sau arii funcționale specifice pot fi accesați pe indicatorideperformanță.ro.

Odată ce au fost identificați corect și implementați, indicatorii cheie de performanță ajută firmele de construcții să determine măsura în care rezultatele înregistrate sunt în concordanță cu obiectivele stabilite. Principalul avantaj al utilizării KPIs este legat de îmbunătățirea calității și reducerea costurilor. KPIs fac posibilă monitorizarea muncii și a costurilor cu materialele, precum și asigurarea unor rezultate viitoare mai bune prin identificarea punctelor forte și punctelor slabe în procesul de construcție și implementarea de inițiative de succes.

Referințe:
Department of the Environment, Transport and the Regions (2000), The KPI report for The Minister for Construction
Ali, H. A. E. M., Al-Sulaihi, I. A. and Al-Gahtani, K. S. (2012), Indicators for measuring performance of building construction companies in Kingdom of Saudi Arabia

Sursă imagine:
FreeImages

Crearea unui formular eficient de documentare a Indicatorilor Cheie de Performanță

August 25th, 2014 Posted by KPIs 0 thoughts on “Crearea unui formular eficient de documentare a Indicatorilor Cheie de Performanță”

Formularul de documentare reprezintă un template standardizat, folosit pentru a înregistra toate informațiile relevante despre un Indicator Cheie de Performanță (KPI). Acesta pune bazele unui cadru riguros de măsurare a performanței prin oferirea unor informații variate cu privire la un indicator de performanță: descriere, ținte, scop, limitări și administrare.

Conform ultimului studiu efectuat de către The KPI Institute, care a avut la bază 21 de exemple practice din diverse industrii, organizațiile utilizează, în medie, 12 câmpuri diferite pentru documentarea unui indicator de performanță. Cele mai populare câmpuri pot fi observate în graficul de mai sus.

Studiul realizat de către The KPI Institute arată faptul că cele mai frecvente tipuri de informații folosite în documentarea unui indicator de performanță pot fi grupate în trei categorii:
• Informații privind descrierea indicatorilor de performanță: număr de înregistrare KPI, nume, definiție, scop;
• Informații privind măsurarea indicatorilor de performanță: formulă de calcul și sub-măsurători sau parametri folosiți la calculare, ținte și praguri ale indicatorilor de performanță;
• Profilul datelor: sursele datelor, limitările acestora și frecvența de raportare a indicatorului de performanță.

Structura recomandată pentru un formular eficient de documentare a indicatorilor de performanță
Formularul de documentare trebuie să fie simplu, bine structurat (câmpurile să fie grupate în secțiuni) și ușor de utilizat (poate fi creat sub forma unui document Excel). Structura recomandată pentru un formular de documentare este următoarea:

1. Descriere KPI
• Număr de înregistrare KPI
• Nume
• Definiție
• Scop
2. Măsurare KPI
• Formula de calcul
• Sub-măsurători
• Ținte
• Praguri
3. Profil date
• Sursa datelor
• Frecvența de raportare
• Limitări
4. Administrare
• Funcția responsabilului KPI
• Numele responsabilului KPI
• Funcția custodelui
• Numele custodelui
5. Alte comentarii

Valoarea adăugată a utilizării unui formular de documentare a indicatorilor de performanță
Utilizarea unui formular de documentare clarifică scopul și modalitatea de măsurare a un indicator de performanță. Totodată, acesta evidențiază aspecte legate de administrare, prin prezența informațiilor despre custozi și despre persoanele responsabile de administrarea datelor pentru fiecare indicator în parte. Responsabilul este persoana care se ocupă de atingerea țintelor, iar custodele este persoana care colectează datele.

Formularele de documentare a indicatorilor de performanță asigură o abordare standardizată a utilizării indicatorilor cheie de performanță și ajută la crearea unui catalog de KPI relevanți pentru o organizație, sursă valoroasă de cunoștințe privind managementul performanței.

Recomandări
Profită şi înscrie-te la cursul „Certificare Profesională Indicatori Cheie de Performanță” (1-3 octombrie 2014, București) pentru a dobândi competențele necesare utilizării KPIs şi pentru a obține la finalul cursului diploma de certificare profesională în utilizarea KPIs conform Cadrului de Management al Indicatorilor Cheie de Performanță al The KPI Institute.

Beneficiile participării:
• Perspective de învăţare de la cel mai amplu proiect de cercetare pe KPIs;
• Înțelegerea imaginii de ansamblu a KPIs în context strategic şi analitic;
• Exersarea utilizării KPIs în studii de caz şi exerciții aplicate;
• Acces la resurse şi instrumente relevante pentru subiect;
• Recunoaștere profesională internațională a competenţelor obținute în urma certificării.

Informații despre curs și înscrieri:
http://www.acumenintegrat.ro/cursuri/cursuri-deschise/certificare-profesionala-indicatori-cheie-de-performanta-kpis/
http://www.indicatorideperformanta.ro/premium/training/bucuresti-curs-certificare-profesionala-indicatori-cheie-de-performanta-47.html

Infografic – Indicatori Cheie de Performanță

August 21st, 2014 Posted by KPIs 0 thoughts on “Infografic – Indicatori Cheie de Performanță”

Indicatorii cheie de performanță (KPIs) sunt măsurători selectate pentru a oferi vizibilitate asupra performanței unei organizații la diferite niveluri (operațional, strategic, departamental, individual). În acest mod, indicatorii de performanță oferă personalului cu putere de decizie posibilitatea de a întreprinde acțiunile necesare pentru a obține rezultatele dorite. De regulă, indicatorii sunt organizați și monitorizați cu ajutorul Dashboard-urilor și Scorecard-urilor de performanță, instrumente menite să ofere tuturor angajaților dintr-o organizație posibilitatea de a accesa și a înțelege progresul strategiei implementate.Cu scopul de a oferi o prezentare succintă a indicatorilor cheie de performanță, și pentru a înțelege complexitatea utilizării acestora în practică, The KPI Institute, autoritatea globală în lucrul cu indicatorii cheie de performanță și partener internațional al Acumen Integrat, a dezvoltat Infograficul Indicatori Cheie de Performanță. Acesta prezintă într-o manieră simplă și ușor de urmărit modul de utilizare a indicatorilor.

Infograficul pune accentul pe clarificarea terminologiei specifice indicatorilor cheie de performanță, pe adresarea celor mai importante provocări în ceea ce privește utilizarea indicatorilor, dar și pe oferirea de exemple concrete de KPIs aparținând diferitelor arii funcționale (Cercetare și dezvoltare, Contabilitate, Marketing și comunicare, Resurse umane etc.) și industrii (Call Center, Transporturi, Infrastructură etc.).

Totodată, un infografic relevant prezintă modul în care să procedați și să nu procedați atunci când creați grafice de vizualizare a datelor, o etapă esențială în vederea raportării cu acuratețe a indicatorilor de performanță.

Pentru a vizualiza și descărca infograficul despre Indicatorii Cheie de Performanță accesați următorul link.
Infografic