Mai aplicat, mai bun: din culisele cursului in-house Indicatori Cheie de Performanță pentru Grupul Elsaco

Le mulțumim participanților companiei Elsaco pentru dedicarea din timpul cursrului organizat de The KPI Institute Romania

 

Automatizarea și digitalizarea proceselor ne împing spre a răspunde nevoilor din piață la un nivel mult mai personalizat și aplicat. Acest lucru se întâmplă și în domeniul performanței, unde provocările pot fi de o natură diferită și specifică fiecărei organizații. Importanța unei astfel de perspective când vine vorba despre a oferi soluții specifice poate fi observată prin rezultatele cu mult ridicate de care organizațiile cu programe customizate.

 

Cei de la compania Elsaco au înțeles potențialul pe care ei l-ar putea descoperi, în momentul când mai mulți din echipa lor ar lucra activ cu indicatorii cheie de performanță. Pe de o parte, aceștia îmbunătățesc procesul de planificare al unui proiect, al unui departament sau al întregii activități a companiei. Pe de altă parte, acești indicatori arată rezultatul acestei planificări și ale activităților, indicând exact unde trebuie făcute modificări pentru a ajunge la acea performanță propusă. În acest context a avut loc cursul Indicatori Cheie de Performanță în Botoșani pentru compania Elsaco la sfârșitul săptămânii 6-8 aprilie 2017.

 

Compania Elsaco reprezintă unul dintre principalii furnizori pe piaţa utilităţilor și serviciilor energetice din România. Viziunea cu care au pornit la drum și pe care o păstrează în toate activitățile pe care le întreprind este „Construim soluţii pentru eficienţă energetică de la producător până la utilizatorul final. La nivel naţional, dorim să ne menţinem în topul companiilor de profil.”. Grupul Elsaco înțelege importanța concentrării pe excelență. Astfel, prin răspunsul la o nevoie din piață și prin scopul setat pe a oferi doar servicii de calitate superioară, cei de la Elsaco știu că vor avea un avantaj vizibil față de competitori. După cum ne spune președintele companiei, Dr. Ing. Valeriu Iftimie, „Suntem definiţi de dorinţa de a oferi soluţii de eficienţă energetică comunităţii în care trăim. Îmbunătăţirea calităţii vieţii este scopul în slujba căruia vom depune toate eforturile noastre.”

 

Mai jos puteți citi despre experiența lor în cadrul cursului Indicatori Cheie de Performanță.

 

Untitled design (1)

 

De ce este importantă abordarea temei indicatorilor de performanță într-o companie?

 

Beneficiile înțelegerii în profunzime și a implementării indicatorilor cheie de performanță se văd în companiile care au ales să aplice aceste concepte în activitățile lor. Sunt 6 arii mari unde se poate observa valoarea adăugată a acestor KPIs din momentul aplicării lor: la nivel de claritate, precizie, angajament, îmbunătățire, comunicare și învățare.

 

La nivel de claritate, indicatorii cheie de performanță oferă vizibilitate asupra rezultatelor care se doresc a fi obținute. Și conturează imaginea de ansamblu, prin maparea contribuției pe fiecare nivel organizațional. Ca precizie, prin indicatori comunicăm ceea ce contează cu adevărat și ceea ce necesită atenție în companie. Îmbunătățire înseamnă evaluarea obiectivă a nivelului de atingere a rezultatelor dorite. În același timp, oferă datele necesare pentru a iniția acțiuni corective. Angajamentul  reprezintă facilitarea  alocării responsabilităților și construiește un simț al răspunderii în echipe. Acest aspect a fost foarte important pentru cei de la Elsaco, de a ști că toată lumea din companie simte o atracție personală spre viziunea, misiunea și obiectivele setate. Astfel, se poate construi o cultură axată pe performanță. Prin învățare, înțelegem facilitarea comparației rezultatelor în timp, pentru a reflecta asupra diferitelor trenduri care apar pe piață și în companie. Totodată, prin aplicarea indicatorilor de performanță putem identifica oportunități prin comparația cu alții și putem  prinde o înțelegere mai profundă a afacerii.

 

Care elemente din cadrul cursului Indicatori Cheie de Performanță (KPIs) au fost cele mai interesante pentru participanți?

 

  1. Procesul de cascadare al indicatorilor cheie de performanță
  2. Procesul de formare al indicatorilor de performanță, pe o anumită temă
  3. Conceptul de Balanced Scorecard
  4. Metodele de măsurare a indicatorilor de performanță
  5. Vizualizarea datelor

 

Procesul de cascadare a indicatorilor de performanță a fost cel mai discutat de către participanții cursului. Cascadarea indicatorilor cheie de performanță (KPIs) poate cunoaște 4 posibilități:

  • Obiectivele organizaționale pot fi cascadate la nivel departamental, în formă inițială, cu aceiași KPIs sau cu KPIs diferiți;
  • Același obiectiv poate fi cascadat la nivelul mai multor departamente, fiecare dintre departamente măsurându-l cu KPIs diferiți;
  • Unele obiective organizaționale nu pot fi cascadate la nivelurile inferioare ale organizației;
  • Obiectivele organizaționale sunt susținute de obiective specifice stabilite la nivelul fiecărui departament și selectate în baza unei analize asupra contribuției pe care o au la îndeplinirea obiectivelor organizaționale.

Depinzând de situația echipei, cascadarea indicatorilor cheie de performanță se poate clasa într-unul din cele 4 scenarii de mai sus.

 

Ce și-ar fi dorit participanții mai mult de la aceste 3 zile de curs?

 

3 zile reprezintă o perioadă prea scurtă pentru a trece prin concepte de teorie despre indicatori de performanță, de a pune în practică aceste concepte și de a avea un coaching pe proiectele companiei. Participanților le-ar fi plăcut ca aceste noțiuni să fie direct discutate pe proiectele Elsaco, pentru a veni cu soluții directe la finalul cursului despre ce trebuie îmbunătățit la nivel de performanță. Este un punct de feedback important și necesar pe care îl apreciem.

 

Care e sfatul participanților pentru viitori participanți ai cursului Indicatori Cheie de Performanță (KPIs)?

 

„Ce ar trebui să facă fiecare participant la acest curs este să citească materialele de pregătire pentru curs. Acestea conțin foarte multă informație utilă pentru parcurgerea celor 3 zile de curs, astfel având mai mult timp pentru discutarea întrebărilor care apar sau pentru aplicații practice.”

 

Cum ar evalua participanții cursul în totalitate?

 

„Excelent. Informațiile din acest curs ar trebui să fie știute și aplicate de oricine într-o poziție de conducere.”

 

Cui ar recomanda cursul Indicatori Cheie de Performanță (KPIs)?

 

Participanții ar recomanda această experiență în special managerilor de proiecte. Aceștia ar trebui să știe de aceste sisteme și procese legate de indicatorii cheie de performanță. Dar, orice persoană care dorește să își aducă activitățile la un nivel excelent de evaluare ar trebui să participe la o astfel de sesiune.

 

„Cele 3 zile petrecute împreuna cu Raluca au fost extrem de utile deoarece am reușit să ne clarificăm anumite aspecte legate de KPI și bineînțeles să ne îmbogățim bagajul cunoștințelor. De aici rămâne în sarcina noastră să aplicăm cele transmise și să selectăm acele informații cu care am rezonat pentru a crește performanța în cadrul ELSACO.

 

A fost o experiență plăcută pentru toți și apreciem dăruirea și profesionalismul de care a dat dovadă Raluca precum și faptul că a adaptat conținutul cursului la particularitățile domeniului nostru de activitate.

 

Este un curs practic și util pe care îl recomand tuturor managerilor implicați în managementul performanței!” – Ancuța Scîntei, Director Resurse Umane, Elsaco

 

Vă invităm să analizați nevoile organizației dumneavoastră, pentru a vedea care dintre temele de specializare ale The KPI Institute Romania ar putea acoperi aceste părți. Colaborarea cu grupul Elsaco reprezintă o un caz de bună practică în acest sens, mizând pe cultura de performanță a companiei și pe specializarea facilitatorilor The KPI Institute Romania. Ce ne rămâne de făcut este să observăm rezultatele de succes Elsaco din viitor!

The KPI Institute Romania 19 Aprilie 2017 Balanced Scorecard, Cursuri, KPIs, Managementul Performanței, Performanța operațională, Performanța strategică, Tips, Uncategorized